CAPITOLUL TREIZECI ŞI OPT
AL DOILEA OU FILOZOFAL

Cu ce ne confruntăm în spaţiul ficţional?
Iată o întrebare tulburătoare pe care trebuie să şi-o pună orice magician care se respectă.
Mi-am pus-o întotdeauna. Este magicianul un erou? Este al imaginarului sau al realului?!
Alergând pe această graniţă fragilă nu pot să nu observ că limita este anunţată de vecinătăţi. Jocul ficţiunii şi al realului creează un turbion de nebănuit. Un spaţiu virtual în care cei neexperimentaţi se pot rătăci cu uşurinţă. Atâta vreme cât aparenţa de soliditate a materiei e dată de viteza ameţitoare a particulei, atunci lucrurile îşi pierd consistenţa şi importanţa ca lucruri într-un sistem de referinţă. Magia poate fi sau nu poate fi. Poate că nu acesta este aspectul cel mai important pe care trebuie să-l iau în consideraţie.
Nu cantitatea ci calitatea, afirm eu angajându-mă pe un drum bătut de atâta vreme, e dezlegarea, superbia şi mizeria textului de sfârşit de secol.
Cum îmi construiesc eroul într-o lume care dărâmă soclurile cu o viteză nebună? Sigur că fiecare-şi poate construi un erou. O hrană zilnică. Fiecare dintre noi e racordat la un model, la o ficţiune exemplară. Mai mult sau mai puţin. Dar acceptând fragila graniţă dintre real şi imaginar, cine este eroul?
Să fiu ca cine? Pe cine să urmez? Să-l imit, pe care? Cu cine să mă confund?
Trăim periculos într-o lume de imagini. Imaginile ne sorb, ne multiplică. Ar putea fi oglinzi mişcătoare.
Predispusă la acte ficţionale, fiinţa umană pare să-şi piardă sensul într-o lume aparent sufocată de eroi. A te raporta devine primul pas către manipulare. Aşa devii vulnerabil.
Chemaţi să construiască imagini, magicienii se arată a fi neguvernabili. Magicianul se sustrage. Poate trăi simplu, fără fast, fără prea plina aroganţă pe care ţi-ar da-o bogăţia spirituală. Magicianul nu exaltă diferenţa.
Să construim rapid. Strigătul de luptă al scriitorului, surâsul magicianului. Scriitorii îşi construiesc eroii cu minuţie. Unii mai inspirat, alţii aşteptând gloria care va să vină. Unii numărându-şi cărţile, alţii rescriindu-şi cartea de debut convinşi că Cititorul Model va sesiza diferenţa.
Dar Universul e Erou sau Text. Aici doar magicianul în lucrarea lui poate să aducă puţină lumină.
Ca Erou, Universul are a secreta acţiunea. Dar presiunea veşniciei şi discontinuitatea Timpului, în mari sisteme, anulează acţiunea aşa cum o înţelegem noi ca acţiune.
Ca Text, iarăşi, Universul ar putea fi interpretat corespunzător printr-un act de magie. În mod fals matematica oferă soluţii ecuaţiilor enigmatice. De ce nu ar fi fiinţele nemuritoare? Dacă ar fi, atunci ar putea umple Universul cu uşurinţă. Mai mult, de ce sunt atât de diverse?! Oare aceasta anunţă interferenţa universală? Azi leu, mâine migdală?
Există oare o graniţă între ficţiune şi real sau e doar o interferenţă? E posibil ca magicianul, pornit odiseic în căutarea realului, să descopere că de fapt totul e doar o superbă ficţiune exemplară. În asta aş vedea superbia şi mizeria filozofării. Dar dacă vremea Noilor Filozofi sau a Eroului trebuie să răspundă actele şi nu vocile.
Discontinuitatea ar putea explicita diversitatea. Iar diversitatea ar putea da semn despre o oarecare teamă. Ar fi o dovadă a existenţei Eroului. Din teamă şi nu din curaj face ce face Eroul. El are a se teme de stricarea lumii şi tocmai de aceea face ce face şi care-l defineşte ca erou.
Diversitatea pune în cauză existenţa magicianului. Iar magicianul nu are decât a accepta sau nu explozia formelor nu ca pe un capriciu ci ca pe o indicaţie din planul ascuns al lumii.

CAPITOLUL TREIZECI ŞI OPT
AL DOILEA OU FILOZOFAL

Eu, magicianul, nu e totuna cu:
- Eu, ca magician.
Dar trăim într-o lume de texte. Fie o proporţie simplă sau un raport confidenţial sau un roman, textele se grupează şi se regrupează insinuându-se în viaţa noastră pe negândite, agresându-ne, chemându-ne într-o zonă a perversităţii.
Magicianul cunoaşte principiul care sună cam aşa:
- Manipulatorul care este manipulat.
În mod clar, citirea textelor poate sta sub directiva acestui principiu. Ea premerge intrepretării şi reflectării. Pare aici o abilă predispoziţie darwinistă conform căreia ne construim şi ne reconstruim aleatoriu şi imperfect pe o înşelătoare axă continuă a Timpului. În marginea lucrurilor se află însă numeroase erori de interpretare care bulversează atitudinea contemplativă şi meditativă dinamitând încercarea către Absolut.
Aparent plasaţi pe un vector al continuităţii căutăm cu disperare un posibil sistem de referinţă, o raportare liniştitoare.
Sistemul poate sublima într-o casă, într-o afacere, o clipă de iubire, un scaun, un jilţ, un tron.
De aici dorinţa irepresibilă de a construi prefecţiunea, de a stabili şi restabili ordinea lumii, de a accepta în mod straniu dictatura textului.
A ieşi din Text e semn de nebunie şi de libertate. Dar poate fi şi semn al confuziei.
Ca magician mă întreb dacă Textul poate fi liber, dacă e liber cumva. Descopăr cu un soi de bucurie ticăloasă că textele nu sunt nici pe departe libere ci doar libertine. Înţeleg prin aceasta că ele sunt produse şi puse în circulaţie. Nu s-a descoperit încă un roman sau o notă informativă care să se fi scris singure. Gândindu-mă însă la totalitatea şi diversitatea textelor din Univers încep să am unele îndoieli.
A citi un text, e una. A citi Textul, e cu totul altceva, presupune o atitudine insurgentă. A citi un text e de multe ori echivalent cu căutarea unui companion docil şi confortabil. Războaiele noastre cu textele sunt de cele mai multe ori mici ieşiri la iarbă verde, oarecări flecăreri.
Este semnul vădit nu al ignoranţei ci al unui armistiţiu vinovat. Nu şi în cazul Magicianului.
Magicianul se confundă cu hazardul. El are manifestări entropice şi din acest punct de vedere este neguvernabil. El deconstruieşte sistemele de referinţă precare. Este acolo unde nu este. El vrăjeşte. Acoperă cu văl şi zideşte acolo unde nu poate fi nimic de zidit. Magicianul nu este însă numit, de regulă, şi nici nu cade în greşeala de a se numi. El nu este un iniţist, el iniţiază. Iniţierea în Text, sub acest aspect, nu are de-a face cu serviciul mărunt de lectură.
Iniţierea nu este o mână întinsă prieteneşte sau poftirea la ospăţul bestial de texte.
Ea este însăşi citirea, însuşi textul în întregul său, fără a exersa dihotomia gol - plin.
Eu, magicianul, aş putea indica aici erosul. Pătrunderea în text, orgasmul magic.
Pare o fundătură însă. Interpretarea textelor  din această măruntă perspectivă oferă vocilor dictatoriale care înfig steguleţe în noile teritorii un deliciu nemaiîntâlnit.
Fie literaţi, fie filozofi, fie oameni politici, dictatorii textelor, deşi instituie monopol asupra lor, sunt produsele acestora. Sunt devoraţi de furtunoasa mare a textelor. Tocmai aici are Magicianul un cuvânt de spus.
Schimbarea textelor are, în mod fals, o legătură, impusă violent, cu furia maselor hotărâte în schimbarea violentă.
După ce-ai rupt hainele cele vechi, te trezeşti împresurat de texte şi anunţi, cu pioşenie sau revoltă, revoluţia continuă.
Dar nimic mai neadevărat!
Discontinuitatea, hazardul, entropia şi alte câteva te înşeală, prin aparenţă, pe tine, spiritul insurgent. Citirea textelor, ce-i drept, reclamă anumite reguli de joc. Acceptarea lor nu înseamnă altceva decât alterarea unor grade de libertate.
A vorbi despre libertate, pare a fi un act suprem.

Ovidiu Bufnilă
- extras din volumul „Cruciada lui Moreaugarin“,
în pregătire la Editura Pygmalion