MATRIX - SAU REALITATEA / ILUZIA SECURITĂŢII

În ce măsură Matrix, pelicula ce a stârnit atâtea controverse, ar putea fi o parabolă a realităţilor româneşti?

Un rol al sefeului – şi al altor tipuri de discurs imaginar - este să se refere mai mult sau mai puţin explicit la realitatea imediată. Fără a repudia miza esteticului pur, mărturisesc că sunt adeptul declarat al mesajului. În cazul de faţă, mesajul constă într-o întrebare dilematică: realitatea societăţii umane este modelată şi/sau controlată de serviciile secrete?

Ce este, la urma urmei, Matrix-ul? Spectatorul presupune că ar fi un soi de matrice informaţională, situată într-o realitate virtuală extremă. Sensurile cuvântului englez lărgesc mult posibilităţile analogice. Dicţionarul American Heritage (1994) oferă 11 definiţii (unele ramificate) ale termenului. În context, interesează doar prima: „O situaţie sau o substanţă înconjurătoare în interiorul căreia se naşte şi se dezvoltă sau există altceva.“ Adică un mediu de dezvoltare/de cultură, o „supă primordială“. Această definiţie este sprijinită printr-un citat din Benjamin Nathan Cardozo: „Libertatea de expresie este mediul de dezvoltare [matrix], condiţia indispensabilă pentru aproape toate formele de libertate“.

Este deci Matrix-ul mediul unde are loc somnul fiinţelor umane? Este cumva mecanismul care naşte iluzia realităţii cotidiene? Sau puternicul aparat de control al acesteia? Parabola pare transparentă: realitatea este iluzorie, iar acest caracter al ei este întreţinut de un grup ocult, reprezentat la nivel executiv de serviciile secrete. În context românesc, Matrix-ul poate fi considerat simbolul dominării unei naţiuni de către Securitate. Mai precis, de către cinicii şi aroganţii oameni ai acesteia.

Neo, personajul interpretat de Keanu Reeves, reprezintă cel mai crunt coşmar al Securităţii şi anume forţa umană incontrolabilă, capabilă să distrugă principiile dominării, generându-i, din interior, antidotul. Neo, într-o splendidă imagine, renaşte când teama este înlocuită de dragoste. El îşi distruge din interior adversarul, sfârtecându-l într-o lumină orbitoare. Sugestia este că Securitatea nu poate fi eradicată decât din interiorul ei. Astfel s-ar explica şi faptul că pensionarea nu-i atinge pe lucrătorii din serviciile secrete.

În ce măsură un cetăţean avizat este dispus să participe la demolarea unei iluzii pe care el o consideră a fi realitatea vieţii sale? Răspunsul nu este uşor de găsit, iar trădătorul din Matrix nu poate fi condamnat cu uşurinţă. Preferinţa pentru calea minimei rezistenţe ţine de psihologia umană. Câţi dintre semenii noştri preferă libertatea plină de responsabilităţi în favoarea unei vieţi conduse de alţii? Şi, prin această prismă, care ar mai fi dreptul moral al lui Neo de a destrăma iluzia şi a-i lăsa pe ceilalţi, dezgoliţi şi dezorientaţi, în faţa unui viitor liber, dar incert? Care este, la urma urmei, preţul libertăţii?

Matrix oferă un răspuns posibil. Realitatea iluzorie, controlată de oamenii în costume negre, s-ar explica, în primul rând, prin deliciile puterii. Iar în al doilea rând, prin apatia somnolentă a celor conduşi, care permite existenţa serviciilor secrete. În acest sens, mesajul din Matrix este limpede. Chiar dacă a dormi oferă o aparentă siguranţă, iar viitorul oferă doar certitudinea terciului de proteine, nimic nu se compară cu libertatea, singura raţiune de a exista.

Acest motiv de a trăi se regăseşte tot mai puţin în mentalitatea concetăţenilor noştri, s-ar spune. Am devenit oare iremediabil dependenţi de Matrix-ul Securităţii?

Ei, prostii! Dormiţi mai departe, cetăţeni. Filmul ăsta sefe s-a terminat.

Viitorul, oricum, este departe şi noi nu avem nimic de-a face cu el...

Cătălin Ionescu

Regia:
Andy Wachovski
Larry Wachovski

În distribuţie:
Keanu Reeves - Neo
Laurence Fishburne - Morpheus
Carrie-Anne Moss - Trinity
Hugo Weaving - Agent Smith

Premii:
4 Academy Awards 1999 (Best Film Editing, Best Sound, Best Sound, Effects Editing, Best Visual Effects)
2 British Academy Awards 1999 (Best Sound, Best Visual Effects)

Înapoi la text